Senatul a respins, luni, prima ordonanță de urgență emisă anul acesta de Guvernul Orban, prin care sunt eliminate taxa pe activele bancare și cerințele de capitalizare pentru fondurile private de pensii, prevăzute în OUG nr. 114/2018. Guvernul și-a angajat, la finele anului trecut, răspunderea în Parlament pe toate aceste modificări, dar cum PSD a sesizat proiectul la Curtea Constituțională, iar modificările nu au putut intra în vigoare, Executivul a emis prevederile prin ordonanță. Actul respins astăzi de senatori îngheață și indemnizațiile demnitarilor, dar și punctul de amendă, care ar fi urmat să crească.
Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, eliminarea taxei pe activele bancare, precum și cerințele de capitalizare pentru fondurile private de pensii, prevăzute în OUG nr. 114/2018. Guvernul și-a angajat, la finele anului trecut, răspunderea în Parlament pe toate aceste modificări, dar după ce PSD a sesizat proiectul la Curtea Constituțională, modificările nu pot intra în vigoare până la decizia instanței. Executivul a înghețat, prin noua ordonanță, indemnizațiile demnitarilor, dar nu a mai interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public, așa cum era prevăzut în proiectul din Parlament.
Banca Națională a României estimează că băncile vor plăti 867,1 milioane de lei în 2019 pentru taxa pe active în forma modificată. Băncile ar putea reduce impactul taxei prin creșterea creditului și/sau scăderea marjelor de dobândă.
Raportul final asupra proiectului legii de aprobare a OUG nr. 19/2019, de modificare a OUG nr. 114/2018, va fi elaborat în comun de către Comisiile de Buget, Industrii și Tehnologia Informației de la Cameră.
Angajații firmelor cu activități de curățenie, precum măturatul străzilor și îndepărtarea zăpezii, dar și curățenia în anumite spații, dezinfecția și deratizarea, precum și angajații firmelor cu activități de extracție a diverselor minerale si materiale, precum azbest, roci asfaltice si bitum solid natural, ca și pietre prețioase, vor avea 10 ani impozit zero pe veniturile din salarii. Condiția este însă ca angajatorul să le asigure salarii minime lunare de 3.000 lei, regulă aplicată angajaților din construcții.
Ministerul Finanțelor a prezentat reprezentanților băncilor ultima variantă pentru modificarea taxei pe activele bancare, introdusă prin OUG 114/2018. Sunt excluse de la taxare o serie de active, cotele de impozit sunt scăzute și băncile pot beneficia de o reducere suplimentară a birului, după cum Profit.ro a scris anterior. Suplimentar, Guvernul menționează că băncile pe pierdere nu vor fi taxate, în timp ce cele pe plus nu vor plăti mai mult decât profitul anual.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marți seara, la TVR 1, că OUG 114 va fi modificată, iar „taxa pe lăcomie” se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”, prin care băncile să finanțeze economia reală. Teodorovici a mai declarat că în aprilie Guvernul ar putea aproba amnistia fiscală.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, se întâlnește miercuri dimineață cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor pentru a discuta despre modificarea taxei pe activele bancare, introdusă prin OUG 114/2018. Guvernul a promis Standard & Poor’s că va modifica Ordonanța, după discuții cu toate părțile afectate, după ce agenția a informat Executivul PSD/ALDE despre o posibilă înrăutățire a perspectivei de rating, ca urmare a efectelor nefaste aduse de taxa bancară asupra stabilității financiare și a economiei în ansamblu.
Raiffeisen Bank International (RBI) își va reevalua operațiunile din România, a anunțat șeful grupului bancar austriac, Johann Strobl, în condițiile în care Guvernul de la București a introdus taxa pe activele bancare.
Banca Națională a României estimează un impact foarte dur asupra sistemului bancar dacă taxa introdusă prin OUG 114/2018 este aplicată în varianta curentă. 85% dintre băncile din sistem intră pe pierdere, iar 14 ar avea nevoie de capital suplimentar, după o reducere a solvabilității sub nivelul reglementat. Ar scădea și creditarea cu câteva miliarde de lei, și creșterea economică, iar ratingul suveran cel mai probabil ar fi scăzut, arată BNR într-un studiu de impact.
Ordonanța de urgență 114/2018, prin care Guvernul a introdus, fără consultare publică, o serie de taxe în domeniile bancar, energetic și de comunicații, este astăzi adoptată tacit de Senat, după cum a solicitat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Mediul de afaceri a transmis însă Parlamentului o serie de propuneri de amendare a OUG 114, care se află în prezent în negociere cu partidele de guvernământ și pe care Profit.ro le prezintă în execlusivitate. Printre propunerile de amendamente se numără eliminarea raportării la Robor a taxei pe activele financiare ale băncilor și excluderea mai multor categorii de active, plafonarea prețului la energie doar pentru consumatori vulnerabili, diminuarea taxei pe cifra de afaceri din energie și comunicații, modificări în construcții sau un alt mod de calcul pentru capitalul social minim impus administratorilor fondurilor de pensii de la Pilonul II.
Partidul Național Liberal a făcut o analiză cu efectele Ordonanței 114 pentru viața noastră de fiecare zi și concluziile sunt „devastatoare”, afirmă purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionel Dancă, precizând, între altele, că facturile la energie pentru consumatorii non-casnici vor crește cu aproape 50%, iar ratele la credite vor exploda în perioada următoare.
Măsurile fiscale recente adoptate de Guvern prin Ordonanța 114/2018 au dominat discuțiile din Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, potrivit minutei ședinței de politică monetară din 7 februarie. BNR consideră că politica fiscală generează presiuni inflaționiste, incertitudini ridicate și va reduce creșterea economică, inclusiv ca urmare a afectării investițiilor și consumului. Conducere BNR remarcă deprecierea leului din ianuarie și estimează o o scumpire a importurilor, în condițiile unui deficit de cont curent în creștere ce necesită „atenție sporită”.
Taxa impusă băncilor prin OUG 114 ar putea fi modificată, pe de o parte, din perspectiva modului de calculare a ROBOR, astfel încât să reprezinte media tranzacțiilor bancare, și nu rezultatul ședinței de fixing, cât și din perspectiva taxării activelor pentru a pune presiune pe dobânzile la credite.
Un amendament propus de parlamentarii PSD la OUG 114 introduce firmele care desfășoară activități de deszăpezire și întreținere a drumurilor în categoria firmelor din domeniul construcțiilor, ai căror angajați vor beneficia timp de 10 ani de impozite zero pe veniturile salariale.
OUG 114 a plafonat prețul de vânzare al gazelor către furnizori de către toți producătorii la 68 lei/MWh, i-a obligat să asigure cu prioritate consumul casnic, a reintrodus prețurile reglementate la energie și a majorat de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, contribuția bănească datorată ANRE de toți deținătorii de licențe din domeniul energiei electrice și gazelor naturale.